Chestionare Strategia de Dezvoltare Regionala

Varianta actuală a Strategiei de Dezvoltare Regională a regiunii Bucureşti-Ilfov 2014-2020 şi patru chestionare specifice elementelor strategice pe domenii de activitate (competitivitate, cercetare dezvoltare inovare, social, educatie, sanatate, transport, eficienta energetica, mediu si schimbari climatice)

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Bucureşti–Ilfov, în urma unui proces partenerial demarat cu un an în urmă, a finalizat în formă de draft Analiza socio-economică a regiunii, în care sunt consemnate evoluţiile înregistrate de Bucureşti-Ilfov în ultimii ani, analiza SWOT în care sunt identificate problemele şi punctele forte ale regiunii, precum şi o schiţă de strategie în care au fost identificate obiective globale, obiective specifice, acţiuni cheie şi zone de intervenţie.

Aceste documente de lucru au fost prezentate spre consultare publică prin publicarea lor pe site-ul oficial al Agenţiei: www.adrbi.ro.

Strategia de Dezvoltare Regională oferă cadrul de dezvoltare pentru perioada 2014-2020 şi de fundamentare a strategiilor locale care vor trasa direcţiile de evoluţie ale comunităţilor din regiune.

În scopul facilitarii acestui proces am pus la dispoziţia dumneavoastră varianta actuală a Strategiei de Dezvoltare Regională a regiunii Bucureşti-Ilfov 2014-2020 şi patru chestionare specifice elementelor strategice pe domenii de activitate (competitivitate, cercetare dezvoltare inovare, social, educatie, sanatate, transport, eficienta energetica, mediu si schimbari climatice), aceasta fiind o nouă etapă în cadrul procesului de consultare publică.

Va rugam sa completati cele 4 chestionare alaturate privind interventiile propuse pentru intarirea coeziunii sociale, consolidarea competitivitatii regionale si dezvoltarea urbana si rurala durabila, in functie de domeniul dvs de interes si sa ne transmiteti observatiile dvs pe adresa de email alexandra.ionita@adrbi.ro.